sâmbătă, 6 februarie 2010

Istoria neînţeleasă ne distruge viitorul

În timp ce ombudsmanul drepturilor minorităţilor din Ungaria se zbate să se introducă în şcoli, în învăţământul naţional, cât mai multe informaţii despre cele 13 minorităţi naţionale şi etnice din ţară, în viaţa de zi cu zi trăim numeroase experienţe de criză identitară. Aceasta există prin neştiinţa sau neputinţa de a ne trăi propria identitate naţională, lingvistică, religioasă sau culturală. Criza identitară din Ungaria nu afectează însă numai majoritatea, ci şi minorităţile. Frustrările de zeci de decenii, necunoaşterea istoriei duc deseori la neînţelegeri, la conflicte interetnice. Identitatea instabilă sau căutarea ei în părţi greşite este un infern care se trăieşte aici şi acum. Manifestările extremiste, propaganda zilnică a unor partide şi mişcări radicale sunt un semnal clar de alarmă pentru o criză identitară, care ar putea fi depăşită – măcar de generaţiile următoare – cu un învăţământ de calitate. Rolul pedagogilor, în special al profesorilor de istorie, este unul foarte important. Atât pentru elevii maghiari, cât şi pentru cei de naţionalitate. Cunoaşterea corectă a istoriei popoarelor europene şi balcanice poate asigura o stabilitate în regiunea în care trăim, ne poate ajuta nu numai la autocunoaştere ci şi la toleranţă, înţelegere faţă de alte popoare.
Personal, istoria nu a aparţinut printre materiile mele preferate, ştiam doar că dacă memorizez toate datele şi evenimentele din manualul de istorie, despre grecii antici sau despre războaie şi revoluţii, o să primesc notă bună. Pentru prima dată am simţit că istoria nu este doar o lecţie din manual, atunci când în 1987–88 la liceul românesc ni s-a introdus o nouă materie: Istoria românilor din Ungaria. La orele fostului director, profesorul de istorie Ion Budai, am făcut prima dată legătura între noi, românii din Ungaria şi românii din România. Atunci am înţeles că istoria noastră este comună. Acele ore ne-au ajutat nouă, tinerilor de 17–18 ani, să ne definim locul în această lume, şi în acelaşi timp, să ştim cum să ne raportăm la populaţia majoritară.
Am mai scris şi vom mai scrie despre responsabilitatea şcolilor, a învăţământului în general, în pregătirea şi orientarea tinerilor, pentru că este un subiect care nu poate fi destul de mult analizat. Fără să neglijăm responsabilitatea familiilor din care vin copiii la şcoală, instituţiile de învăţământ sunt cele care au datoria să ajute elevii în însuşirea cât mai multor cunoştinţe – căci pentru aceasta se numesc şcoli. Nu e suficient însă ca un copil să fie învăţat să scrie, să citească şi să numere, ci el trebuie învăţat şi să-şi găsească locul în lume. Categoric nu avea dreptate Voltaire când a declarat că „istoria nu este mai mult decât un tablou de crime şi nenorociri”, pentru că istoria este şi cea care ne învaţă despre trecutul înaintaşilor, ea ne ajută să ne definim locul şi rostul în lume.
Pe lângă şcoală, bineînţeles, au un rol important şi toate acele organizaţii, instituţii, care pot contribui la învăţarea copiilor despre istoria poporului lor. Un astfel de caz a fost iniţiativa consulului general al României la Jula, Ioan Fodoreanu, care după ce anul trecut a ţinut o „oră extraordinară de istorie” pentru adulţi despre Unirea Principatelor Române, zilele trecute, acest moment istoric a fost evocat împreună cu elevii mai mari şi profesorii şcolii generale din Micherechi.
Un scriitor american zicea: „Istoria este un ghid de navigare prin vremuri periculoase. Istoria este ceea ce suntem şi de ce suntem aşa cum suntem.” Greşim când credem că istoria este ceva ce a trecut deja şi nu mai are nici o importanţă, pentru că ea ne demonstrează că nu ne putem înţelege prezentul şi nicidecum nu putem să ne prevedem viitorul, dacă nu o cunoaştem.
Autor: Eva Iova, Foaia Romaneasca

vineri, 5 februarie 2010

EPURAREA ETNICA A ROMANILOR DIN COVASNA: Biblioteca Judeteana Covasna are blog...exclusiv in limba maghiara!

Biblioteca Judeteana Covasna, institutie publica aflata in subordinea Consiliului Judetean Covasna are, conform pagini de internet a CJ Covasna, un blog care functioneaza de prin 2007.
Cum era si firesc, limba in care este redactat acest blog, care se vrea un fel de pagina oficiala de internet a unei institutii publice din Romania, este exclusiv limba maghiara.
Sovinismul si lipsa celui mai elementar bun simt al conducerii Bibliotecii Judetene Covasna reiese si din faptul ca afisele prin care se anunta diferite evenimente organizate de catre aceasta institutie sunt redactate exclusiv in limba maghiara, cum apare de exemplu cel de mai jos. Cunoastem cu totii faptul ca Biblioteca Judeteana nu organizeaza nimic pentru romanii din judet, insa conducerea bibliotecii nici macar nu incearca sa ascunda dispretul pe care il are fata de romani sau fata de Romania. Stiri, anunturi, afise, linkuri toate exclusiv in limba maghiara...
La fel ca si Casa de Cultura Municipala, al carei site web era redactat exclusiv in limba maghiara pana cand am sesizat acest lucru autoritatilor locale, si Biblioteca Judeteana Covasna este o institutie publica, finantata deci din bani publici, care are angajati exclusiv maghiari, desfasoara activitati exclusiv pentru maghiari si doar in limba maghiara!

Blogul Bibliotecii Judetene Covasna functioneaza la adresa http://konyvtarunk.blogspot.com/

In timp ce proiectele romanilor sunt finantate cu sume derizorii sau deloc, CJ Covasna aloca fonduri pentru diaspora maghiara din... Hunedoara!

Citim pe pagina de internet a Consiliului Judetean Covasna:

Centrul de Cultură al judeţului Covasna va fi partener cu instituţii şi organizaţii din judeţul Hunedoara într-un program care are drept scop sprijinirea parteneriatului între comunităţile celor două judeţe, respective între instituţiile culturale.

Potrivit proiectului adoptat ieri de consilierii judeţeni, obiectivul acestui program constă în sprijinirea comunităţilor de etnie maghiară din diasporă, pe baza înființării relaţiilor de colaborare între autorităţile publice, societatea civilă, respectiv instituţiile culturale. Primul pas al acestei iniţiative lansată de Consiliul Judeţean Covasna îl reprezintă o serie de activităţi şi programe iniţiate cu scopul dezvoltării relaţiilor de colaborare în domeniul social, cultural şi educaţional cu comunitatea din judeţul Hunedoara. Detalii pe pagina oficiala a CJ Covasna aici.

Marton Arpad, deputat UDMR: Autonomia teritoriala a maghiarilor este in programul de guvernare PD-L

Marton Arpad: este posibil să urmeze o perioadă favorabilă / Paşi pentru autonomie

In opinia deputatului UDMR de Trei Scaune, Marton Arpad(foto), în următorii ani s-ar putea obţine progrese în problema autonomiei, chiar şi din două motive: multe elemente ale autonomiei se regăsesc în programul guvernamental comun, iar la nivel declarativ, şi în programul PD-L. El a amintit în acest sens descentralizarea şi subsidiaritatea. Descentralizarea ar însemna extinderea autonomiilor autoguvernărilor locale, iar subsidiaritatea - apropierea de cetăţeni a actului decizional. Aceste două aspecte reprezintă principii de bază şi la nivelul Uniunii Europene - a declarat deputatul. El a evidenţiat că Uniunea Europeană va adopta probabil în viitorul apropiat un document care va reglementa sistemul de relaţii între naţiunile majoritare şi minorităţile istorice, oferind soluţii pentru problemele controversate. In opinia lui Marton Arpad, toate aceste condiţii politice interne şi externe fac posibilă şi facilitează adoptarea unor paşi importanţi în interesul autonomiei.
Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 5882 din 16.01.2010, autor Farkas Reka (traducere: Centrul European de Studii Covasna-Harghita)

Cine vrea moca un teren de 4900mp si 12.300 de lei pe luna timp de 4 ani sa-i scrie lui Antal Arpad!

Pe timp de criza, de reduceri bugetare si concedieri colective Antal Arpad, primarul din Sfantu Gheorghe, baga 12.300 de lei pe luna intr-un adapost de caini comunitari. La prima vedere avem de-a face cu o fapta laudabila, cu un primar cinstit si preocupat de binele cetatenilor...
Ceea ce se stie mai putin este faptul ca asociatia care incaseaza cei 12.300 de lei lunar din vistieria publica este condusa de Horia Kraus, un apropiat al primarului Antal Arpad. Horia Kraus este cel care i-a luat un interviu lui Antal in Observatorul de Covasna imediat dupa ce Antal a castigat primaria, in iulie 2008. In acel interviu Antal a dezmintit faptul ca ar fi homosexual... De parca il crede cineva.
Tot la fel de putin este cunoscut si faptul ca Antal si Kraus au incheiat un contract pe 4 (patru) ani de zile. Adica timp de patru ani de zile, Antal va turna in conturile asociatiei lui Kraus cel putin 12.300 de lei pe luna, asta daca nu cumva nevoile "asociatiei" vor creste.
Din contractul de asociere dintre cei doi reiese clar faptul ca Horia Kraus nu a venit cu mai nimic in aceasta asociere, Antal asigurandu-i pe langa finantarea frumusica lunara si un teren de 4900mp plus o magazie de 171mp.
Cu alte cuvinte orice cetatean onest al municipiului ar fi putut avea aceasta sansa de a primi gratuit un teren de 4900mp si 12.300 de lei lunar pentru a face o activitatea de interes public. Coincidenta dracului, norocul l-a lovit chiar pe Horia Kraus, prietenul lui Antal.

NEZ PERCE

Valori ale culturii nationale: 71 de ani de la moartea academicianului Gheorghe Titeica

Gheorghe Ţiţeica (n. 4/17 octombrie 1873, Drobeta Turnu-Severin - d. 5 februarie 1939, Bucureşti), matematician şi pedagog român. Profesor la Universitatea din Bucureşti şi la Şcoala Politehnică din Bucureşti. Membru al Academiei Române şi al mai multor academii straine, doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia. S-a ocupat în special cu studiul reţelelor din spaţiul cu n dimenisuni, definite printr-o ecuaţie a lui Laplace. Creator al unor capitole din geometria diferenţială proiectivă şi afină, unde a introdus noi clase de suprafeţe, curbe şi reţele care ii poarta numele. Prin numeroasele lucrări de matematică elementară şi de popularizare a ştiinţei, pe care le-a publicat de-a lungul întregii sale vieţi, a contribuit la ridicarea nivelului învaţământului matematic din România.
Împreună cu Ion Ionescu, A. Ioachimescu şi V. Cristescu, a înfiinţat revista „Gazeta matematică”, iar cu G.G. Longinescu publicaţia „Natura” pentru răspândirea ştiinţelor. Cu D. Pompeiu a editat revista „Mathematica”. Sursa: Wikipedia

joi, 4 februarie 2010

Extremistii unguri din CJ Covasna sustin ca stampila revizionista a Bibliotecii Judetene a perfect legala!

Tamas Sandor, presedintele UDMR al CJ Covasna o tine pe-a lui... A mai tinut-o el si cu alte ocazii si nu i-a picat bine. Tamas Sandor sustine ca stampila din imagine este perfect legala chiar daca contine sintagma "Tres Sedes Siculorum" adica Trei Scaune Secuiesti, o sintagma revizionista maghiara de trista amintire pentru miile de locuitori romani ai judetului si chiar ai Transilvaniei, de pe vremea cand romanii nu aveau voie nici sa respire in limba romana!
In totalul dispret al bunului simt si al Constitutiei Romaniei, Tamas sutine ca aceasta sintagma este de fapt o imagine...Nu-i nimic...mergem mai departe!


raspuns 571 al CJ Covasna

"Romanul" Madalin Guruianu, pudelul turbat al UDMR Covasna, pus sa latre la PCM in chestiunea "Casa Bene"!

Consilierul local Madalin Guruianu, presedintele PNL Sfantu Gheorghe fara diploma de licenta, moare de grija unei cladiri din Sfantu Gheorghe, Casa Bene, o cladire veche aflata in centrul municipiului.
La prima vedere, pentru cineva care nu cunoaste detaliile din spatele scenei, Guruianu pare un consilier onest...omul se lupta sa aduca in oras 10 bulioane de coco sa traiasca poporul suveran bine.
Guruianu devine insa mai scarbos decat un rahat in mijlocul strazii in momentul care face (pentru a cata oara?) jocurile UDMR si sare la gatul ungurilor din PCM (a nu se intelege ca nu mai pot eu de labagii din PCM!) intr-o chestiune care are importanta doar pentru UDMR.
Casa Bene este o cladire frumoasa, veche, aflata in plin centrul urbei, cladire pe care UDMR (a se citi primarul Antal Arpad!) o vrea in administrare pentru a mai eticheta o cladire ca apartinand vreunui grof maghiar sau pentru a mai amenaja vreun monument revizionist maghiar in chiar centrul orasului. Interesele UDMR pentru aceasta cladire nu sunt deloc sinonime cu binele public. Lupta pentru controlul acestei clediri nu se da pentru ca UDMR vrea sa faca aici vreun muzeu al reconcilierii romano-maghiare. Din contra...
In atari conditii, "romanul" Madalin Guruianu latra ca un caine turbat la ungurii din PCM si in favoarea ungurilor din UDMR, dovedind inca odata ce mare mancator de cacat e...Nu l-am vazut niciodata pe Guruianu atat de turbat in privinta Pietei Mihai Viteazul, de care UDMR isi bate joc de mai bine de un deceniu...Niciodata "romanul" Guruianu, venetic in partile locului, nu a urlat ca un descreierat pentru mizeria pe care prietenul sau de pahar, primarul Antal Arpad, a facut-o in Piata Mihai Viteazul!

Valori ale culturii nationale: 138 de ani de la nasterea pictorului Octav Bancila

Octav Băncilă (n. 4 februarie 1872, Botoşani - d. 3 aprilie 1944, Bucureşti) a fost un pictor realist român şi activist politic de stânga. A fost fiul lui Vasile Băncilă şi al Profirei, născută Neculce, descendentă a cronicarului. Rămas orfan la vîrsta de patru ani, şi-a petrecut copilăria în casa surorii mai mari, Sofia, căsătorită la Iaşi cu Ioan Nădejde, unul dintre fondatorii revistei Contemporanul. Octav Băncilă a urmat şcoala primară şi două clase la Liceul Ştefan cel Mare, după care în 1887, s-a înscris la „Şcoala de Arte Frumoase” din Iaşi. Anii de studii la această şcoală, unde i-a avut profesori pe Gh. Panaiteanu Bardasare şi C.D. Stahi, i-au dat posibilitatea să-şi însuşească o serioasă pregătire profesională. Între 1894–1898, şi-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din München. În Germania a avut ocazia să lucreze în atelierele pictorilor Haschbe şi Lenbach, realizînd şi expoziţii personale cu lucrările create în acea perioadă. Apoi se duce în Italia, unde studiază operele lăsate de Renaşterea italiană. Întors la Iaşi, Octav Băncilă s-a afirmat cu toată vigoarea talentului său în primele decenii ale secolului al XX-lea, într-o epocă de puternice frământări sociale. Şi-a închinat cei mai avântaţi ani din viaţă – mai ales între 1905–1916 – cauzei muncitorimii şi ţărănimii. În numeroase lucrări, ca Muncitorul (1911), Grevistul, Întrunire (1914), Pax (1915), el a zugrăvit chipul muncitorului. De asemenea, el a consacrat temei ţărăneşti numeroase tablouri. Răscoalele din 1907 i-au inspirat 15 lucrări, dintre care amintim: Înainte de 1907; 1907, Execuţia, Recunoaşterea, Înmormîntarea, După răscoale, Historia. A înfăţişat şi alte laturi ale vieţii ţăranilor, legate de munca şi de momentele de repaos în mijlocul naturii, dar opera sa cuprinde şi portrete, peisaje, flori şi naturi statice. Octav Băncilă a fost profesor de desen şi caligrafie la Şcoala normală „Vasile Lupu” (1901) şi la Gimnaziul „Ştefan cel Mare”, iar în perioada 1916-1937 a fost numit profesor la „Şcoala de Belle Arte” din Iaşi. În perioada 1908-1935 şi-a prezentat lucrările în cadrul unor expoziţii deschise la Iaşi şi Bucureşti, singur sau alături de alţi mari artişti ai vremii, Gheorghe Petraşcu, Jean Alexandru Steriadi, Paul Verona, Ion Mateescu. În anul 1942 a participat la expoziţia colectivă a Salonului Moldovei, unde a primit Premiul Naţional. Sursa: Wikipedia

miercuri, 3 februarie 2010

Curtea de Apel Brasov s-a pronuntat: CJ Covasna a discriminat intreaga comunitate de romani din judetul Covasna!

Curtea de Apel Brasov a respins luni , 01 februarie 2010, actiunea Consiliului Judetean Covasna impotriva Hotararii nr. 815/02.12.2008 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, prin care s-a constat faptul ca CJ Covasna a discriminat pe criteriul etnic intreaga comunitate de romani din judetul Covasna prin organizarea, in august 2007, a manifestarii "Intalnirea maghiarilor covasneni de preturindeni". Am solicitat CJ Covasna sa isi prezinte public scuze fata de comunitatea romanilor din judet si sa aloce, dupa acelasi principiu, 8 miliarde de lei vechi pentru organizarea unei manifestari romanesti in Covasna. Cum era si firesc CJ Covasna m-a dat cu flit pentru ca au atacat decizia CNCD in instanta. Degeaba insa, pentru ca se vede treaba ca au pierdut...
Decizia Curtii de Apel Brasov vine sa intareasca ceea ce sustin prin probe pe acest blog sau in alte publicatii care imi gazduiesc materialele, alaturi de alti omanei din Covasna si nu numai: romanii din Covasna sunt supusi unui proces violent de epurare etnica de catre administratia publica locala controla in totalitate de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR).

Valori ale culturii nationale: Stefan Iordache, 3 februarie 1941-14 septembrie 2008

Ştefan Iordache (n. 3 februarie 1941, Calafat, România - d. 14 septembrie 2008, Viena, Austria) a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film şi televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic şi Teatrul Naţional de Televiziune, şi a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.

Ştefan Iordache şi-a petrecut copilăria în cartierul Rahova din Bucureşti, într-o familie de oameni simpli, care şi-au dorit ca fii lor să înveţe carte. În şcoală a fost bun la matematică şi ştiinţele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eşec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru şi a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secţia de Actorie a institutului printre primii şi a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârşitul vieţii. Ultimul său rol a fost Prinţul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Naţional Bucureşti. A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog şi profesor universitar. Nu a avut copii. Ştefan Iordache s-a stins din viaţă la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu. Sursa: Wikipedia

ANI l-a prins pe "poetul portofel" Mircea Dinescu mancand rahat. "Dizidentul", pupincuristul UDMR, e mare afacerist si e si angajat la stat!

03 februarie 2010

C O M U N I C A T

privind constatarea stării de incompatibilitate în cazul domnului MIRCEA DINESCU, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în baza prevederilor Legii 144/2007, republicată, faptul că domnul MIRCEA DINESCU se află, începând cu data de 27.03.2006, în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât calitatea de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), cât și funcţia de administrator al unor societăți comerciale. Domnul MIRCEA DINESCU a deţinut, în perioada 1990 – 1992, funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. La data de 27.03.2006, domnul MIRCEA DINESCU a fost numit în funcția de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, funcţie asimilată celei de secretar de stat.
Potrivit prevederilor Legii nr. 144/12007, republicată, membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au obligația declarării averii și a intereselor. Agenția Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, conform dispoziţiilor Legii nr. 144/2007, republicată, în urma publicării mai multor articole de presă care semnalau posibila nerespectare de către domnul MIRCEA DINESCU, în calitate de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a dispoziţiilor legale referitoare la regimul juridic al incompatibilităților. Întrucât, în urma verificării prealabile efectuate în temeiul Legii nr. 144/2007, republicată, au rezultat indicii temeinice referitoare la încălcarea de către domnul MIRCEA DINESCU a prevederilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, în temeiul art. 45, alin. 1 al aceluiaşi act normativ, s-a procedat la verificarea stării de incompatibilitate între calitatea de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității şi funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale.
Procedura de înştiinţare a domnului MIRCEA DINESCU a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii 144, republicată, în baza mandatului poştal cu confirmare de primire, domnul MIRCEA DINESCU fiind informat cu privire la declanşarea procedurii de verificare, precum şi asupra drepturilor sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare. În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor transmise de instituțiile competente, a rezultat că domnul MIRCEA DINESCU a desfăşurat activităţi şi a înregistrat venituri după cum urmează:
1. începând cu data de 19.02.2004, domnul MIRCEA DINESCU deţine funcția de administrator unic la S.C. AGROINDUSTRIALA S.R.L. GIUBEGA;
2. în perioada 15.12.2005 – 14.11.2008, domnul MIRCEA DINESCU a deţinut şi exercitat efectiv funcția de administrator unic al S.C. GRĂDINA CU VIȘINI S.R.L.;
3. S.C. AGROINDUSTRIALA S.R.L. GIUBEGA şi S.C. GRĂDINA CU VIȘINI S.R.L. au desfăşurat activitate comercială în mod neîntrerupt şi au înregistrat în perioada 2006 - 2008, venituri în sumă totală de 6.145.388 RON și profit în sumă totală de 2.058.010 RON.
Menţionăm de asemenea faptul că, în perioada 2006 – 2008, domnul MIRCEA DINESCU a dobândit şi un venit net în cuantum total de 679.240 lei din drepturi de proprietate intelectuală, astfel:
- în anul 2006, un venit net de 110.267 lei;
- în anul 2007, un venit net de 46.673 lei;
- în anul 2008, un venit net de 522.300 lei.
În conformitate cu prevederile art. 99, alin. 1, lit. l) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, membrilor Colegiului C.N.S.A.S. li se aplică regimul incompatibilităților prevăzut pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat. Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. 1. lit. c) și alin. 2 din același act normativ, funcția de membru în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale. Având în vedere cele de mai sus, s-au constatat următoarele: - domnul MIRCEA DINESCU, în calitate de persoană care exercită o funcție de demnitate publică din cadrul unei instituții aflată exclusiv sub control parlamentar, nu a respectat obligaţiile referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor; - starea de incompatibilitate a domnului MIRCEA DINESCU a intervenit începând cu data de 27.03.2006 (data numirii), ca urmare a exercitării simultane a funcţiei de membru al Colegiului C.N.S.A.S., asimilată celei de secretar de stat, respectiv a funcţiei de administrator al S.C. AGROINDUSTRIALA S.R.L. GIUBEGA (începând cu data de 19.02.2004), precum şi de administrator al S.C. GRĂDINA CU VIȘINI S.R.L. (în perioada 15.12.2005 – 14.11.2008). Potrivit prevederilor art. 49, alin. 3 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie”, conform prevederilor legale. Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE
Sursa foto: mediafax.ro

marți, 2 februarie 2010

Noua declaratie a Academiei Romane privind controversatul proiect Rosia Montana

Comunicatul Academiei Române în legătură cu proiectul de exploatare a aurului din Munţii Apuseni

În contextual actualei controverse legate de proiectul Roşia Montană, Academia Română declară următoarele:

Dincolo de obiecţiunile formulate de Academia Română în declaraţia publicată anterior, revenim subliniind unele aspecte economice. Considerăm că depozitele de aur din subsolul României reprezintă o resursă neregenerabilă de importanţă strategică naţională, proprietatea Statului Român, a cărei soartă nu poate fi decisă numai de autorităţile locale. În consecinţă, decizia cu privire la oportunitatea exploatării resurselor aurifere ar trebui luată prin consultarea întregii populaţii a ţării, eventual printr-un referendum naţional.

Precizăm că în practica internaţională se foloseşte (mai ales la exploatarea petrolului dar şi a mineralelor, inclusiv aur) aşa-numitul “contract de împărţire a producţiei” (Production Sharing Agreement), mult mai favorabil statului decât concesionarea preconizată (care aduce doar 2% venituri directe din redevenţe, restul veniturilor fiind indirecte, rezultate din impozite şi taxe). Potrivit acestui tip de contract, după acoperirea cheltuielilor de investiţie şi operare, PRODUCŢIA ESTE ÎMPĂRŢITĂ între stat şi investitor (revenind statului până la 80% şi 20 % firmei). În aceste condiţii ar însemna ca o bună parte (negociată) din aurul rezultat să revină direct Statului Român !

Considerăm că exploatarea aurului din Munţii Apuseni ar putea fi luată în considerare în următoarele condiţii:
1. Dacă exploatarea s-ar face în galerii şi nu în carieră deschisă. Astfel s-ar evita mutilarea mediului, strămutarea populaţiei, distrugerea unei localităţi şi a vestigiilor arheologice etc.
2. Daca relatia dintre stat si investitor s-ar baza pe procedura CONTRACTULUI DE ÎMPĂRŢIRE A PRODUCŢIEI şi nu pe concesionare.
3. Dacă în locul tehnologiei bazate pe cianură s-ar folosi o tehnologie fără acest reactiv. Există în prezent şi asemenea tehnologii, încă puţin folosite, dar imperative în cazul unor zone dens populate.
BIROUL PREZIDIULUI ACADEMIEI ROMÂNE
Bucureşti, 2 februarie 2010

Sursa: Blogul lui Victor Roncea

Vezi si http://victor-roncea.blogspot.com/2010/01/intelectualii-gold-nicolae-manolescu.html

Ghinionul romanilor din Harghita se numeste Mircea Dusa. Desi l-au facut deputat de doua ori, romanii din Harghita sunt lasati singuri in fata UDMR!

Pentru cei care nu stiu, romanii din Harghita au in Parlamentul Romaniei un reprezentant ales uninominal, membru al Partidului Social Democrat. Deputatul Mircea Dusa, caci despre el este vorba, este deputat la al doilea mandat, dupa ce a fost alti patru ani prefect al judetului Harghita in perioada guvernarii Nastase. Conditiile democratice pentru ca vocea romanilor din Harghita sa se faca auzita in ceea ce priveste epurarea etnica la care sunt supusi de catre administratia UDMR a judetului ar fi asadar indeplinite, prin existenta unui reprezentant in forul suprem al tarii.
In timp de parlamentarii UDMR, impingand de la spate administratia locala din Harghita controlata tot de UDMR, angajeaza pe rupte consilieri, secretare, etc. in Guvernul Romaniei si trag conducta finantarilor pentru tot felul de proiecte iredentist sovine in Harghita, reprezentantul romanilor din Harghita tace "ca mortul in papusoi", nefiind in stare sa contracareze masinatiunile UDMR impotriva romanilor din judet nici macar printr-un comunicat de presa. Cum e si firesc, orice ales trebuie sa dea socoteala in fata celor care l-au votat si l-au trimis acolo, in Parlament. Si din respect pentru alegatori, Mircea Dusa ar trebui sa de-a socoteala macar odata pe an...Ce a facut insa Mircea Dusa din decembrie 2008 si pana in prezente pentru romanii din Harghita, cei care l-au votat in speranta ca ii va ajuta in fata iredentismului maghiar? Doua declaratii politice, din care una suna cam asa...
"Vineri, la Miercurea-Ciuc, 800 de aleşi locali maghiari au adoptat o proclamaţie şi un memorandum prin care îşi exprimă dorinţa de obţinere a autonomiei teritoriale a aşa-zisului "Ţinut Secuiesc", iar sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, peste 400 de persoane au stabilit graniţele administrative ale zonei care se doreşte a fi autonomă şi au aprobat imnul, steagul, stema şi simbolul regional al "Ţinutului Secuiesc". Acţiunile Consiliului Naţional Secuiesc sunt extrem de obraznice, eu sunt supărat pe organele statului că nu-şi fac datoria. În foarte multe primării din Harghita se folosesc steaguri, steme şi sigilii cu diverse simboluri, în loc să se utilizeze sigilii cu stema României, se întocmesc documente în limba maghiară, chiar dacă legea prevede că documentele oficiale se întocmesc în limba română şi la cerere pot fi traduse şi în maghiară sau la intrarea în localităţi se amplasează tăbliţe cu scriere runică, necunoscută de populaţia maghiară. În toate aceste situaţii se încalcă flagrant legile României. Trebuie să fie bine înţeles că sigilii, steme şi steaguri se pot folosi numai dacă sunt aprobate prin hotărâri de Guvern, or, în Harghita nici o primărie, dar nici consiliul judeţean nu au o stemă aprobată prin hotărâre de Guvern. Se folosesc hărţi care încalcă Constituţia României, potrivit căreia "România este stat unitar şi indivizibil" şi nimeni nu ia nici o măsură în acest sens. Unii îşi permit să desfăşoare acţiuni prin care să declare autonomia sau să voteze simboluri pentru că organele abilitate nu-şi fac datoria, chiar dacă există prevederi legale clare. Marko Bela afirmă că autonomia se justifică prin sistemul de proprietate, declarând că maghiarii sunt proprietari pe 7la sută din România, pe 25 la sută din Ardeal şi pe 80 la sută din "Ţinutul Secuiesc". Autonomia nu se poate justifica prin proprietăţi. Eu pot să fiu proprietar în Honolulu, asta nu înseamnă că pot să încalc legile statului respectiv sau să am drepturi în plus. Consider că acesta este motivul pentru care în ultima vreme "se escaladează tensiunile dintre români şi maghiari", exemplul spargerii sediului UDMR din Bucureşti sau acoperirii cu vopsea neagră a numelui în limba maghiară de pe indicatorul de intrare în municipiul Sfântu-Gheorghe. Mă tem că în curând, maşinile cu numere de Harghita vor fi atacate şi distruse atunci când vor merge în alte judeţe ale ţării. Oare nu se gândesc cei care organizează astfel de acţiuni, care au fost vineri şi sâmbătă în Harghita, că nu fac altceva decât să se izoleze de restul ţării? Oare nu este şi în interesul cetăţenilor maghiari din Harghita să meargă să studieze sau să aibă afaceri şi în altă parte decât în cele trei judeţe?" (Deputatul Mircea Dusa, Camera Deputatilor)

Asta este tot ce a facut deputatul Mircea Dusa din decembrie 2008 si pana in prezent pentru romanii din Harghita, adica cei cu votul carora a ajuns parlamentar platit gras din fonduri publice...Partea si mai scarboasa este faptul ca deputatul Mircea Dusa a promovat si a reusit sa adopte o singura lege in interesul romanilor din Harghita, din 2005 de cand este deputat. Una singura, anume Legea nr. 203/2006 privind reorganizarea Ansamblului Folcloric "Rapsodia Călimanilor" din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, în Centrul Cultural Topliţa şi trecerea acestuia în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Atat si nimic mai mult...
De mai bine de cinci ani de zile de cand este deputat Mircea Dusa nu i-a deranjat pe parlamentarii UDMR cu absolut nimic. Nici pe primarii sau ministrii UDMR. Mai mult decat atat, Mircea Dusa nu are la activi nicio interpelare a vreunui ministru din guvernele Tariceanu sau Boc cu privire la incalcarea in nenumarate randuri a Constitutiei Romaniei si a legilor in vigoare de catre administratia UDMR din Harghita! In Harghita se arboreaza steaguri secuiesti, se redacteaza documente oficiale exclusiv in limba maghiara, se utilizeaza stampile ale autoritatilor publice absolut ilegale iar domnul Mircea Dusa nu are nicio parere, nicio reactie...

Despre "activitatea" deputatului Mircea Dusa in favoarea intereselor romanilor din Harghita, sau mai bine zis despre lipsa acesteia, puteti afla pe pagina de internet a Camerei Deputatilor.

EPURAREA ETNICA A ROMANILOR DIN COVASNA: steagul secuiesc pe post de steag al municipiului Sfantu Gheorghe!


Asa arata drapelul si fanionul municipiului Sfantu Gheorghe, dupa ce au fost adoptate ieri de Consiliul Local Sfantu Gheorghe. Insemnele, care bineinteles ca vor bombarda spatiul public din municipiu, sunt identice cu cele ale iredentistilor din Consiliul National Secuiesc, sunt specifice doar ungurilor si reprezinta nostalgia ungurilor din UDMR si PCM dupa Ungaria Mare.




Hartuite de sovinii unguri din UDMR si PCM, ajutate de Ambasada Italiei la Bucuresti

Copii de la Casa ,,Sfântul Iosif" din Odorhei, ajutaţi de Ambasada Italiei la Bucureşti
Aşezământul a primit o donaţie din partea Centrului Cultural Italian din Braşov

Centrul Cultural Italian din Braşov, sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, a donat, sâmbătă, o sumă de bani, Aşezământului ,,Sfântul Iosif" din Odorheiu-Secuiesc, acţiunea făcând parte dintr-un program mai amplu al acestei instituţii, de finanţare a unor categorii sociale defavorizate. Ideea acţiunii caritabile îi aparţine personal preşedintelui Centrului Cultural Italian din Braşov, Enzo Tomasi, care a aflat din presa naţională că la Odorhei există un aşezământ unde mai multe măicuţe greco-catolice fac eforturi deosebite pentru a asigura un trai decent unui număr de 125 de copii. ,,Scopul nostru este să-i sensibilizăm pe oamenii de afaceri şi, în general, pe cei cu posibilităţi financiare să se alăture la astfel de acţiuni, care în final nu fac decât să îmbunătăţească traiul celor cu care soarta nu a fost atât de îngăduitoare", au precizat reprezentanţii Centrului Cultural Italian din Braşov.
Donaţia a fost făcută personal de preşedintele Centrului Cultural Italian din Braşov, Enzo Tomasi, care nu a dorit să dezvăluie suma donată, precizând că important este gestul şi faptul că sunt alături de cei care au nevoie. De altfel, oficialul italian s-a arătat extrem de emoţionat de ceea ce a văzut la Odorheiu-Secuiesc. ,,Este foarte emoţionat ce am descoperit aici şi sunt surprins. Acum am făcut o donaţie dar intenţionăm, împreună cu ambasada noastră, să găsim soluţii pentru a sprijini aceşti copii", a afirmat Enzo Tomasi.
Aşezământul ,,Sfântul Iosif" din Odorhei găzduieşte 125 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, cu religii şi etnii diferite, proveniţi din mai multe judeţe ale ţării. De ei au grijă 14 măicuţe din Congregaţia ,,Inimi Neprihănite", care fac eforturi permanente pentru a le asigura copiilor tot ceea ce au nevoie. Ele sunt strigate cu apelativul ,,mama" sau ,,soră". Fac curat, se joacă, învaţă şi se roagă împreună, exact ca într-o familie. Pentru că este o instituţie privată, practic, toate cheltuielile de întreţinere sunt suportate din ajutoare şi donaţii. ,,Eu spun mereu că sunt cea mai fericită mămică pentru că am 125 de copii. Şi mai spun că în această casă se întâmplă în fiecare zi o minune, pentru că vin oameni binecuvântaţi care ne lasă bani la altar. Plătim 200 de milioane pentru întreţinere, 60 de milioane la curent, acum nu avem nici o datorie", a spus sora Emilia Trif.
Prezenţa în Odorheiu-Secuiesc a copiilor de la Casa ,,Sfântul Iosif" a fost privită, mulţi ani, ca o încercare de schimbare a procentului etnic a oraşului locuit preponderent de maghiari. Aşezământul a fost construit de Fundaţia elveţiană ,,Basel Hilft" care a dorit, de la bun început, să ofere găzduire copiilor orfani. După ce imobilul cu 200 de camere de pe Dealul Cserehat din Odorheiu-Secuiesc a fost finalizat, autorităţile locale au vrut să-i schimbe destinaţia şi să amenajeze un centru cultural sau o facultate maghiară.
Reprezentanţii fundaţiei elveţiene s-au împotrivit şi au donat clădirea Congregaţiei ,,Inimi Neprihănite". Primăria din localitate a recurs la justiţie, în încercarea de a pune mâna pe clădire, la un moment dat măicuţele fiind aruncate în stradă, cu bagajele şi mâncarea închise în clădire. Au revenit în decembrie 1997, cu ajutorul Jandarmeriei şi Poliţiei, care le-au păzit timp de trei ani.
În 2008 procesul s-a încheiat iar măicuţele greco-catolice au avut câştig de cauză, dar Consiliul local din Odorheiu-Secuiesc a atacat în instanţă şi contractul de concesiune, procesul aflându-se pe rol.
Autor Lia Matei
Foto: Jurnalul National
Sursa: Informatia Harghitei

Un jurnalist, doua jurnaliste; un deontolog, doi deontologi; o sluga, un Observator de Covasna...

luni, 1 februarie 2010

EPURAREA ETNICA A ROMANILOR DIN HARGHITA: La Ditrau, Constitutia Romaniei este bataia de joc a iredentistilor maghiari din UDMR si PCM!

Limba este, după cum se ştie, una dintre cele mai importante facultăţi ale omului, devenind şi cel mai important organ de comunicare între oameni, chiar dacă de-a lungul timpului, datorită unor multiple cauze, există în lume o multitudine de limbi şi grupuri de limbi. Între cele peste 2.000 de limbi care se vorbesc pe glob se numără şi limba română, ea fi ind folosită ca mijloc de comunicare de aproximativ 25 de milioane de oameni.
Limba română s-a născut ca o expresie a unităţii lingvisticii europene, dezvoltată de-a lungul veacurilor, pe vatra istorică carpato- danubiano-balcanică. Ea este singura limbă din această zonă geografi că a Europei ancorată în marea tradiţie a unui trecut îndepărtat. Iată, deci, de ce limba română poate fi socotită ca făcând parte dintre aşa-numitele „limbi-releu” ale Europei contemporane, deoarece este singura care şi-a păstrat caracterul unitar - cu toate agresiunile la care a fost supusă -, în timp ce cele mai multe dintre limbile moderne ale Europei se caracterizează prin zeci de dialecte locale, care nu de puţine ori fac imposibilă comunicarea între indivizi de aceeaşi naţionalitate, aceştia fi ind nevoiţi să apeleze la limba literară, spre a se putea înţelege. Datorită acestui caracter unitar, limba română îşi păstrează marea ei putere de expresie, ca limbă matricială.
Această calitate decurge din faptul că limba română are o mulţime de cuvinte ce se regăsesc în multe limbi europene şi chiar asiatice; are o scriere latină; are cel mai apropiat lexic de lexicul limbii latine şi este o limbă fonetică în proporţie de 95 la sută. Datorită acestui caracter fonetic, atât scrisul, cât şi cititul se învaţă uşor de cei care nu sunt vorbitori ai limbii române. Acest adevăr a fost şi este afi rmat de marea majoritate a străinilor care s-au stabilit în ţara noastră, în ultimii 20 de ani.
Aflând acest lucru, mi-am amintit, desigur, de situaţia, cu totul anormală, când mulţi cetăţeni români de etnie maghiară, mai ales, deşi născuţi şi crescuţi în România, declară că nu cunosc limba română! Culmea este că fac această afirmaţie şi mulţi dintre absolvenţii liceelor cu predare în limba maghiară, care se zice că „au învăţat” limba română timp de 12 ani! Îţi vine să exclami: incredibil, dar adevărat! Şi nu poţi să nu te întrebi: cum este posibil?
Răspunsul l-am afl at dintr-un articol apărut într-o publicaţie de limbă maghiară, al cărui autor este prof. dr. Balazs Lajas, din Miercurea- Ciuc, care scria: „Limba română a devenit cea mai grea materie pentru elevii maghiari, depăşind proverbiala matematică”. Asta, în timp ce alte limbi, precum engleza, sau germana - afi rmă tot dumnealui - sunt învăţate şi chiar vorbite cu uşurinţă de către aceştia! Oare cum este posibil? Nu tot în şcoală se învaţă şi limbile respective? Le este alocat cumva un număr mai mare de ore? Nicidecum! Atunci? Singurul răspuns logic este că nu se doreşte, de fapt, învăţarea limbii române de către elevii maghiari. Pentru că „a devenit o vanitate să nu se înveţe limba română în liceele maghiare. Se zice că aşa suntem maghiari autentici, dacă nu ştim limba română”. A spus-o, clar şi răspicat, Frunda Gyorgy.
Autor: Ilie Sandru
Continuarea materialului in saptamanalul Condeiul ardelean