URMR: Pentru Ţinutul Secuiesc singura soluţie trainică este autonomia teritorială
Biroul de presă al UDMR a remis un comunicat referitor la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Redăm textul documentului:
"Pentru Ţinutul Secuiesc singura soluţie trainică este autonomia teritorială Marea adunare a aleşilor locali din Secuime de la Miercurea-Ciuc “În România procentul populaţiei maghiare este de 6,6%, în Transilvania de 25%, iar în Ţinutul Secuiesc acest procentaj este de peste 80%. Aceasta înseamnă că noi, maghiarii, suntem proprietari ai României în proporţie de 6,6%, ai Transilvaniei în proporţie de 25%, iar ai Ţinutului Secuiesc în proporţie de peste 80%, or acest drept de proprietate trebuie să-şi găsească expresia şi afirmarea în toate instituţiile, la toate nivelele şi în orice moment”, a subliniat preşedintele UDMR Béla Markó, vineri, la Marea adunare a aleşilor locali din Ţinutul Secuiesc desfăşurată la Miercurea-Ciuc.
La mainfestarea organizată în comun de UDMR şi CNMT, circa 1000 de primari, viceprimari şi consilieri locali şi judeţeni, numeroşi lideri locali şi naţionali ai UDMR şi-au exprimat voinţa privind autonomia Secuimii, cauza conservării şi dezvoltării Ţinutului Secuiesc. După intonarea Imnului Secuiesc, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Róbert Ráduly, a salutat participanţii la miting, după care au luat cuvântul preşedintele UDMR, Béla Markó, preşedintele CNMT, László Tőkés, şi preşedintele executiv al UDMR, Hunor Kelemen.
- Din punctul de vedere al dăinuirii şi împlinirii Ţinutului Secuiesc singura soluţie trainică o constituie autonomia teritorială, căci aceasta constituie cel mai important instrument pentru asigurarea identităţii şi viitorului Ţinutului Secuiesc, pentru crearea condiţiilor supravieţuirii pe termen lung a secuimii. Acest popor afirmă că indiferent de graniţele administrative actuale, Ţinutul Secuiesc este o entitate distinctă, iar noi trebuie să muncim în continuare pentru ca aceste hotare administrative să coincidă cu graniţele reale ale acestei entităţi speciale care este Ţinutul Secuiesc, a arătat preşedintele UDMR, Béla Markó. Referindu-se la declaraţiile antiautonomie ale şefului statului, Béla Markó a subliniat că nimic nu justifică respingerea acestei revendicări legitime a maghiarimii şi nu se poate accepta nici faptul că unii leagă ideea specifică a autonomiei teritoriale de noţiunea generală a autonomiei locale. Maghiarimea din Transilvania este singură în această luptă pentru autonomie, a spus Béla Markó, adăugând însă că această comunitate are puterea de a înfăptui obiectivele pe care şi-le fixează. Faptul că comunităţile maghiare se află singure şi se pot baza numai pe propriile puteri este atestat şi de recrudescenţa încercărilor de suprimare a drepturilor maghiarimii în Bazinul Carpatic, ca şi poziţia iresponsabilă manifestată în interiorul Uniunii Europene conform căreia chestiunea legii limbii slovace nu este o problemă a UE, ci problema celor două ţări, Slovacia şi Ungaria.. – Este şi aceasta o învăţătură importantă pentru noi, anume că trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini, a subliniat preşedintele UDMR, Béla Markó.
Preşedintele CNMT, László Tőkés, a vorbit despre importanţa solidarităţii, apreciind ca un rezultat important organizarea în comun a marii adunări a aleşilor locali din Ţinutul Secuiesc, manifestare concepută unitar de Forumul Maghiar de Mediere din Transilvania. Deşi, după cum a opinat, două manifestări constituie mai puţin, decât una singură, László Tőkés şi-a exprimat speranţa că în continuare se va reuşi realizarea solidarităţii depline. Sunt convins, a spus preşedintele CNMT, că vom reuşi să închegăm un minimum naţional, iar Memorandumul adoptat azi poate constitui baza acestei solidarităţi.
„Avem o sarcină foarte grea, fiindcă va trebui să explicăm de o mie de ori prietenilor noştri români, că ceea ce vrem şi cerem noi, nu-l vrem împotriva altora, nu-l cerem în detrimentul altora.Va trebui să explicăm de o mie de ori că nu dorim să luăm nimic de la alţii”, a spus preşedintele executiv, Hunor Kelemen, candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale. El a subliniat că autonomia nu poate fi aşteptată ca o minune, ea va fi rezultatul unei munci grele. „Trebuie să convingem concetăţenii noştri români că nu vrem să le luăm ţara, aşa cum mulţi afirmă în mod greşit, fiindcă ţara aceasta este şi a noastră, să-i convingem că atunci când dorim autonomie, nu vrem să le luăm limba şi cultura, ci vrem să păstrăm şi să dăm mai departe urmaşilor noştri, limba şi cultura noastră. Fiindcă pentru fiecare popor, pentru fiecare etnie limba, cultura, tradiţiile, religia sunt vitale. Documentele pe care le adoptaţi astăzi, Proclamaţia Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc şi Memorandumul, cuprind obiectivele care asigură Ţinutului Secuiesc şi oamenilor care trăiesc aici dezvoltare, propăşire, păstrarea şi dezvoltarea identităţii noastre naţionale”, a conchis Hunor Kelemen..
Au luat de asemenea cuvântul preşedinele CJ Mureş, Edit Emőke Lokodi, preşedintele CJ Covasna, Sándor Tamás, şi preşedintele CJ Harghita, Csaba Borboly.
Participanţii au adoptat în unanimitate Memorandumul privind statutul special de administrare şi dezvoltare al Ţinutului Secuiesc precum şi Proclamaţia pentru Ţinutul Secuiesc, în care reprezentanţii administraţiilor publice locale din scaunele secuieşti îşi afirmă ataşamentul pentru cauza autonomiei şi atrag atenţia României şi a Uniunii Europene asupra situaţiei secuimii, asupra problemelor care împiedică dezvoltarea organică a Ţinutului Secuiesc şi periclitează dăinuirea ca şi comunitate naţională a maghiarilor care trăiesc aici de veacuri şi care constituie majoritatea absolută în regiune. În cele două documente se precizează că, în conformitate cu principiile europene ale subsidiarităţii şi autoguvernării, precum şi cu practica juridică europeană, Ţinutul Secuiesc are nevoie de un statut special de administrare şi dezvoltare regională, singura garanţie a viitorului comunităţii o poate reprezenta doar autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Cele două documente rezumă obiectivele fundamentale ale comunităţii maghiare: reforma adiministraţiei şi accelerarea descentralizării, formarea unor noi regiuni de dezvoltare economică, înfăptuirea autonomiei teritoriale. De asemenea, participanţii au cerut respectarea cu stricteţe a Recomandării nr. 176/1993 a Consiliului Europei şi a prevederilor Acordului-cadru European privind Protecţia Minorităţilor, ratificat şi de România, declararea limbii maghiare ca limbă oficială pe plan regional, şi, în spiritul Proclamaţiei de la Alba Iulia din 1918, deplina libertate pentru naţiunile conlocuitoare. „În atingerea obiectivelor noastre considerăm ca un mijloc indispensabil, modificarea şi modernizarea Constituţiei şi elaborarea tuturor acelor legi şi norme juridice care slujesc dăinuirea, dezvoltarea şi siguranţa comunităţii maghiare în România, în Transilvania şi în Ţinutul Secuiesc”, se arată în Proclamaţie.
Înaintea marii adunări de la Miercurea-Ciuc, preşedintele UDMR, Béla Markó s-a întălnit la Consiliul Judeţean Harghita cu primarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene din Ţinutul Secuiesc, aleşi pe lista UDMR, precum şi cu conducătorii şi demnitari ai Uniunii. În declaraţia făcută după consfătuire, Béla Markó a apreciat că scopul marii adunări a fost afirmarea şi confirmarea fără echivoc a voinţei comune a secuimii. Prin aceasta autonomia nu va fi realizată, a spus Béla Markó, dar faptul că aici sunt prezenţi toţi edilii locali din Ţinutul Secuiesc şi este prezentat, în primul rând, scopul autonomiei, ne întăresc în convingerea că trebuie să muncim uniţi în continuare, împreună. Acesta constituie şi un mesaj către clasa politică românească şi către forurile internaţionale. Privitor la manifestarea convocată de Consiliul Naţional Secuiesc pentru sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, preşedintele UDMR a arătat că aceasta este iniţiativa unei organizaţiicivile, de aceea între cele două manifestări există deosebiri foarte mari, fiindcă o organizaţie civilă poate elabora analize, poate fixa anumite obiective comune, dar ele trebuie înfăptuite de UDMR. „Aici este vorba în primul rând de asumarea răspunderii politice, ori răspunderi politice îşi pot asuma numai organizaţii politice. Ceea ce noi am declarat aici, azi, mâine trebuie să susţinem la Bucureşti sau în altă parte, noi trebuie să ne confruntăm cu partenerii, şi nu alţii”, a subliniat preşedintele UDMR".
Sursa: Amos News
Sursa: Amos News



















DESTEAPTA-TE ROMANE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE!
RăspundeţiŞtergerePOATE POATE!
Un Bradut Roman!
Au vorbit si pana acum de autonomie teritoriala. Mai precis, ei considera ca autonomia culturala este necesara in special pentru minoritatile nationale in zonele unde acestia sunt minoritari si pe plan local, iar autonomia teritoriala o doresc pentru Tinutul Secuiesc.
RăspundeţiŞtergeretipic noua romanilor.
RăspundeţiŞtergereNe lasam manipulati de niste smecheri.
Daca esti destept mai secuiule, maghiarule, romule sau ce esti, arata ce poti sa faci pentru tara asta, cum vrei sa traiesti mai bine. Uitati-va la USA, ce amalgam de natii, ii intereseaza sa le dea cineva pamant sau autonomie? Vor sa traiasca bine, vor sa aduca pe meleagul unde traiesc ce e mai bun pentru ei si copii lor. Se duc ei fura petrolul de la altii si-l aduc acolo la ei.
Asa ca fara sa va lasati manipulati, unde traiti ma pe luna? Traim aici cu totii.
Ai dreptate! Aici isi permit asa ca pot face ce vor sub pretextul democratiei si al "istoriei"!
RăspundeţiŞtergere